Ineffable - Împreună

Așa începe totul, ca-ntr-un vis,
salve de tun, un foc aprins
de mâini înghețate amintindu-și.
Și totul se destramă, așa cum ți-am promis,
și-o să scăpăm –
primește-ți sentința ultima oară

și-apoi fugim oriunde-ar fi,
rămânem orice-ar fi împreună –
oricât ne-ar costa
și-orice ar însemna împreună.

Pe străzile nopții bețivii trec urlând,
urlându-și rugăciunea la clădiri ca și când
doar focul ar fi sfânt, și-n rest tristețe de canal
si vântul rupe totul și pe mare niciun val.

Și noi alergăm,
noi evadăm mână-n mână,
oricât și orice ar mai putea însemna împreună.

Și ce sens are tot?
N-o să știm prea curând –
n-a rămas chiar nicio urmă, niciun semn, niciun cuvânt?
Întreb și iar întreb și-aud doar marea foșnind:
“E-așa frumoasă viața – de ce s-o irosești trăind?”

Și noi fugim cât putem,
trăim cât putem împreună,
orice-ar însemna și-oricât ar mai conta – împreună.

E târziu fără tine și focul e stins
și nu mai am habar – cine-a pierdut, cine-a învins?
Așa se sfârșește, exact ca-ntr-un vis,
adică fără soluții, neclar și imprecis.

Dar în vis alergăm,
în vis luminăm mână-n mână,
orice-ar mai putea însemna împreună.